Servicii proprii
Prelucrarea datelor candidaților
Vă oferim posibilitatea de a vă depune candidatura pentru un post la noi (de exemplu prin e-mail, poștă sau formular de candidatură online). În cele ce urmează vă informăm cu privire la volumul, scopul și utilizarea datelor dumneavoastră cu caracter personal colectate în cadrul procesului de candidatură. Vă asigurăm că: colectarea, prelucrarea și utilizarea datelor dumneavoastră se realizează în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor și toate celelalte dispoziții legale, iar datele dumneavoastră vor fi tratate strict confidențial.
Volumul și scopul colectării datelor
Dacă ne transmiteți o candidatură, vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal aflate în legătură cu aceasta (de exemplu datele de contact și comunicare, documentele de candidatură, notițele din cadrul conversațiilor privind candidatura etc.), în măsura în care acest lucru este necesar pentru decizia privind fundamentarea unei relații de muncă. Temeiul legal pentru aceasta îl constituie art. 26 din BDSG (Legea federală privind protecția datelor) din legislația germană (inițierea unei relații de muncă), art. 6 alin. 1 lit. b din RGPD (inițierea generală a unui contract) și – în măsura în care ne-ați acordat consimțământul – art. 6 alin. 1 lit. a din RGPD. Consimțământul poate fi retras în orice moment. Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt transmise în cadrul companiei noastre exclusiv persoanelor care se ocupă cu prelucrarea candidaturii dumneavoastră.
Perioada de păstrare a datelor
În cazul în care nu vă putem oferi un loc de muncă, refuzați o ofertă de angajare sau vă retrageți candidatura, ne rezervăm dreptul de a păstra datele transmise de dumneavoastră, în baza interesului nostru legitim (art. 6 alin. 1 lit. f din RGPD), timp de până la 6 luni de la data încheierii procesului de depunere a candidaturii (respingerea sau retragerea candidaturii). Datele vor fi apoi șterse, iar documentele fizice de candidatură vor fi distruse. Păstrarea datelor servește în special în scop justificativ pentru cazul unui litigiu. În măsura în care este evident că datele vor fi necesare și după expirarea termenului de 6 luni (de exemplu din cauza iminenței sau existenței unui litigiu), ștergerea va avea loc numai după încetarea scopului de păstrare suplimentară.
O păstrare pe termen mai lung poate interveni, de asemenea, în cazul în care ne-ați acordat un consimțământ corespunzător (art. 6 alin. 1 lit. a din RGPD) sau dacă obligațiile legale privind păstrarea se opun procesului de ștergere.
Înregistrarea în portofoliul de candidați
În cazul în care nu vă putem oferi un loc de muncă, există eventual posibilitatea de a vă înregistra în portofoliul nostru de canditați. În cazul înregistrării, toate documentele și informațiile din candidatură vor fi transferate în portofoliul de candidați, pentru a vă putea contacta în cazul vacantării unor posturi corespunzătoare.
Înregistrarea în portofoliul de candidați se realizează exclusiv în baza consimțământului dumneavoastră exprimat (art. 6 alin. 1 lit. a din RGPD). Exprimarea consimțământului este voluntară și nu are nicio legătură cu procesul de candidatură în curs. Persoana implicată își poate retrage consimțământul în orice moment. În acest caz, toate datele vor fi șterse irecuperabil din portofoliul de candidați, în măsura în care nu există motive legale pentru păstrarea acestora.
Datele din portofoliul de candidați vor fi șterse irecuperabil cel târziu după doi ani de la exprimarea consimțământului.